Ridică-te și continuă să mergi.Mai ai mult de parcurs!

După o perioadă în care probabil te-ai simțit ca o epavă, ceva uitat într-un colț întunecat din care nici tu nu voiai să mai ieși, având în minte amintiri prăfuite care îți provocau o stare atroce, te-ai ridicat și ai privit spre soare.Acesta strălucea parcă mai tare ca niciodată, așa cum poate străluceai și tu în vremurile bune. Ai început să te întrebi cine ești și ce faci acolo, întrebări la care probabil nu avea cine să îți răspundă.Nimeni altcineva decât tu.Și asta ai făcut, ai plecat în căutare de răspunsuri, de leacuri pentru inima ta, și nu din acelea băbești.La mijlocul drumului ai găsit o oglindă mare,strălucitoare, care îți permitea să vezi fiecare părticică din tine, fiecare trăsătură a tot ce însemni tu.Te-ai speriat pentru că nu te mai recunoșteai, nu credeai a fi tu acea persoană neglijentă care a permis ca durerea să-i intre până în cea mai ascunsă parte a inimii sale.Te-ai oprit și ai început să te dezbraci de acele sentimente negative, de toate amintirile pe care le aveai asupra ta, ți-ai șters Tristețea de pe față pentru că nu îți stătea bine și ai început să te îmbraci în speranțe și vise din nou.Doar că de data asta chiar te prindeau.Aveau culoarea fericirii.Ți-ai pus încrederea în buzunare și ai plecat iar la drum, numai că de data asta diferit.De data asta chiar străluceai mai tare ca soarele.Nu a fost chiar așa de greu, nu? A trebuit doar ca tu să îți dorești asta, apoi drumul către reușită nu mai pare atât de lung.Mintea ta în sfârșit a renunțat să se mai plafoneze în acea negativitate de nedescris.Ai realizat că drumul continuă și tu mai ai mult de parcurs.Și cine altcineva îți poate da o mâna de ajutor să te ridici, în caz că o să cazi, dacă nu tu? Nimeni. Scopul nu este acela de a merge cu grijă pentru a nu cădea, ci de a cădea de o mulțime de ori, dar de fiecare dată să te ridici cu mai multă forță și să mergi mai departe.

Ce mai faci?

Bună, mă mai ții minte? Da, sunt eu.Defapt, nu mai sunt cea pe care o știi tu.Și nu zic asta din cauza tunsorii mele noi.Apropo de asta, mai știi când nu mă lăsai să mă tund așa pentru că ziceai că nu-mi stă bine?Se pare ca nu ai ochi de hairstylist, te-ai cam înșelat.Da, ce pot spune? S-au schimbat toate de când ai plecat.S-au schimbat in bine.Nu o zic cu răutate, nu îți mai port pică.Am învățat că trebuie să accept să pierd ca să pot ajunge la câștig.Am învățat multe.Tocmai mi-am revăzut acele prietene cu care tu nu îmi permiteai să ies deoarece spuneai că nu am ce învața de la ele.Și ce crezi?Am râs foarte mult de toate cele întâmplate.Da, am învățat să râdem de trecut și să ne bucurăm de prezent.Mi-am schimbat și garderoba.Port toate acele haine care ție nu îți plăceau, căci după părerea ta nu mă avantajau pentru că mă făceau prea slabă.Într-adevăr am luat și 5 kg în plus, nu mă mai stresez să mulțumesc pe nimeni acum.Nu era vina ta, stai liniștit.Era numai vina mea.Cum să mă aștept ca cineva să mă iubească atâta timp cât eu nu mă iubesc pe mine?Dar asta era în trecut, căci acum mă apreciez enorm.Cât despre tine? Ai fost un profesor bun.N-aș fi reușit toate astea fără tine și îți mulțumesc!Mai sper doar că și eu am fost o lecție pentru tine…  
PENTRU CA ATUNCI CÂND IUBEȘTI UN OM, ÎL IUBEȘTI CU TOTUL, NU ÎNCERCI SĂ-L SCHIMBI ÎN PERSOANA CARE AI VREA TU SĂ FIE.ÎL AJUȚI SĂ ÎȘI REPARE GREȘELILE PRIN DRAGOSTE, CU RĂBDARE ȘI ÎNȚELEGERE, NU PRIN REPROȘURI ȘI CUVINTE GRELE!

Cuvinte…

Spunem…Șoptim….Promitem…Jurăm…Înjurăm…Urlăm…

Ce? Cuvinte…Irosite poate, nesemnificative poate, dulci sau amare uneori, calde sau reci deseori, blânde sau aspre din când în când, dar le rostim…Cuvintele ne definesc caracterul, faptele îl întăresc. Uneori ne e atât de ușor să le spunem încât nu avem timp să credem în ele…și le uităm…Se pierd.Oricând se regăsesc, dar nu cu aceeași valoare! Totuși, cuvintele vin urmate de fapte, altfel sunt rostite în gol, se pierd în uitare. Spune-le, dar sincere.Nu la nervi, nu la ceartă căci nu le poți înlocui. Și cel mai important, încrede-te mai întâi în a le tale, apoi transformă-le în fapte mărețe! 

Dragă femeie, ți-e teamă să pui punct?

Mai ții minte de câte ori ai spus “Gata, nu mai vreau!”? De câte ori te-ai simțit determină să lași totul și să pleci? De câte ori ți-ai repetat că meriți mai mult decât nimicul care ți se oferă? De multe ori ai simțit că trebuie să pui punct, să o iei de la capăt pentru că nu te simțit suficient de apreciată pentru eforturile tale. Dar mereu ai pus o virgulă, și asta pentru că ți-a fost teamă de ziua de mâine fără obișnuința în care trăiești azi.Da, ți-a fost greu să renunți la acel rău care îți face bine cu simpla prezență în viața ta, în telefonul tău sau în facebook-ul tău. Ți-ar fi fost greu să ștergi amintirile, pentru că fără el credeai că nu v-or mai fi aceleași.Ar fi doar niște amintiri triste, goale. Ai preferat, dragă femeie, să rămâi aceeași nefericită, trăind zilnic aceeași dramă în același film de ficțiune, scris de un regizor visător, jucat de un actor prea bun. Tu ai fost rrgizorul, bineînțeles, pentru că tu ți-ai creat acest film, crezând că o să iasă perfect. Iar el actorul, s-a prefăcut destul de bine că este omul care te iubește.

Cu toate acestea, nu ai curajul să pleci, să lași această etapă în urmă și să-ți cauți fericirea. Ți-e teamă că nu îl poți uita. Dar draga mea, ai uitat câte ți-a făcut? Ai uitat prin câtă suferință și zile negre te-a făcut să treci omul acesta? De ce ții morțiș să îl păstrezi în inima ta? Acela este un loc sacru, nu oricine merită un loc de veci în el. Te simți neajutorată, dar gândește-te ce viitor te așteaptă lângă un om care nu vede în tine nimic. Defapt, nu te vede pe tine. Câte lacrimi o să mai verși?

Nu mai spera la o schimbare din partea lui. Nu îti mai face vise deșarte. Meriți să fii fericită, meriți să fii iubită și poate cineva chiar te așteaptă cu nerăbdare în viața sa. Dă-ți o șansă, nu mai risipi zilele. 

Cu drag, o altă femeie ca și tine!

Noiembrie începe cu noi, dar se va termina cu tu și eu…

Povești nocturne

Se anunța o seară lungă, distracție și voie bună până dimineața. Au trecut 2 ani de când te-ai așezat la casa ta și, ca un bărbat bine ce ești, în seara asta, la nunta tovarășului tău din copilărie o ai la braț pe femeia cu care ai fost dintotdeauna și pe care o iubești. Mândru și îmbrăcat la patru ace cu acel sacou culoarea vinului din catifea, pe care probabil e călcat cu grijă de ea, pari omul perfect. Ce ți-ar mai putea lipsi? Ai scăpat de chinul de acum doi ani, acea relație toxică și fără de rost în care parcă ai fost obligat să stai. Acum ești alt om. Liber , fără teama că cineva te poate vedea și te poate pârî. Ești în sfârșit tu și ea. Nu asta vroiai? Încă de când erai împreună cu acea fată pe care o urai te gândeai la ziua asta. Și zic că o urai pentru că așa părea. Felul în care îi vorbeai, gesturile și faptele asta arătau. Și cum să nu o urăști când relația aceea era doar de formă? Era ca un business și debea așteptai să treacă ceva timp pentru a face o escapadă către iubirea ta, cea cu care ești acum. Și culmea,ea știa de dubla ta viață, dar poate de-asta ai iubit-o, pentru că te înțelegea, te accepta și aștepta la fel ca și tine să scapi odată de pacoste. Și iată-te. Stați amândoi la aceeași masă, ciocniți un pahar de vin pentru acea nuntă… și pentru voi. Pe fundal se aude o piesă veche de dragoste și nu eziți să o inviți la dans. Ce frumos o iei de mână și cât de tandru o îi ții mâna pe șold. Pare o scenă ruptă din film. O săruți apăsat și îi zâmbești.

În timp ce dansați, ca la orice nuntă, pe scările cu covorul roșu își face apariția și ultimul invitat. O femeie singură. Îți îndrepți privirea curioasă,dar nu poți vedea nimic, e chiar în ușă, cu spatele și salută așa cum se cuvine proaspeții căsătoriți. Culmea e că toată lumea, la fel ca si tine se uită spre aceeași direcție: către ea. Și cum să nu o facă? Acea rochie neagră, lungă și mulată pe corp, spatele acela gol e de o eleganță aparte. Toți priveau cu coada ochiului, mai puțin tu. Pentru că tu o priveai direct, așteptând să se întoarcă. Aveai o senzație ciudată, ceva familiar avea acea femeie simplă dar în centrul atenției.

Și s-a întors. Iar acela a fost momentul în care tu ai împietrit. Pur și simplu i-ai dat drumul la mâna femeii tale și te uitai către ea. Nu îți venea să crezi că e posibil așa ceva. Nu știai dacă era furie că și-a făcut apariția acolo sau furie că îți dăduse lumea pe dos…din nou. Nu mai știai ce simți în acel moment. Ochii tăi s-au intersectat cu ai ei în sfârșit. Pentru ea nu părea a fi o surpriză să te întâlnească acolo. A continuat să te privească, până când tu ai lăsat privirea în jos.Se pare că s-au inversat rolurile. Doamne, ce frumoasă era. Cât de mult a evoluat fără tine. Părea fericită, la fel ca tine. De ce te afectează să o vezi??

Poate că până în seara asta nu ai stat să te gândești la ce ai simțit cu adevărat pentru ea. Acum doi ani, când acea fată te aducea de la agonie la extaz. Te enerva uneori atât de tare pentru simplul fapt că nu o puteai minți, încât dădeai cu pumnii în pereți. Îți arăta atât de multă iubire, dar ștergea cu ea pe jos atunci când o răneai. Era o dragoste îmbrăcată în ură. Și tu, de la început ți-ai propus să nu o iubești, poate de-asta o urai atât de tare. Pentru că o iubeai dar regula de a nu o face era sfântă. Nu o puteai încălca de dragul celei care te aștepta. Dar era inevitabil, acel caracter puternic și răbdarea ei cu tine, dorința ei de a te face să simți la fel ca și ea iubirea te înmuiau. Atunci ai și plecat definitiv. Când ai văzut că nu mai poți face față sentimentelor, ai lăsat-o și te-ai dus acolo unde credeai că îți e fericirea.

Acum ai da orice să o mai ții măcar o dată în brațe, dar mândria și orgoliul nu îți permit. Ea nicidecum nu o să ți se apropie, a fost dreptul ei să te urască atunci când ai plecat. Dar amândoi știți că în interiorul vostru încă mai zburdă liberă o dragoste cu năbădăi poate, dar sinceră. Deși tu ai călcat totul în picioare și ai batjocorit-o, nu s-au stins. E încă acolo.

Pentru ea este ca o răzbunare să știe că îți dai seama că ai iubit și ai pierdut. Si mai ales că îți pare rău. Acum e mai frumoasă decât atunci, e o femeie în toată regula. O subestimai, dar iat-o! A ajuns acolo unde tu credeai că nu o să ajungă și e mândră pentru că nu datorită ție sau a altcuiva. Ci datorită ei. Independentă. A trecut peste trădarea și umilința ta. E chiar in ochii tăi, dar nu o poți atinge.

Ți-ai luat iubita din nou de mână și ai plecat. Cu coada între picioare ar spune gurile rele,dar tu ai fi prea mândru să recunoști. Ea nu ți-a pus prea multe întrebări, știa ce se petrece dar nu înțelegea de ce ai reacționat așa când zi văzut-o. Nu ai încercat să îi explici. După un duș fierbinte te-ai băgat în pat lângă ea. Ai săturat-o și ai stins lumina. Acum ți-ai dat seama și de faptul că nu o poți ține în brațe în timp ce dormi. E prea incomod pentru tine. Dar totuși, cu cealaltă de ce puteai? O țineai strâns în brațe iar dimineața te trezeai în aceeași poziție. Ciudat.

Acea noapte a fost una din cele mai grele pentru tine. Ai făcut ceea ce credeai că niciodată nu vei face. Te-ai gândit la ea, la cum era. La tot. La nebunia ei, la dependenta ei de tine, la buzele ei, la copilăriile ei….Dar din păcate era prea târziu. Iar tu erai prea implicat in a avea relația perfectă..Dar cum rămâne cu conștiința ta? Câte nopți nu o să mai dormi de acum încolo? 

Singurele ace care ne pot coase rănile sunt acele ceasului.

Cu toții am avut,avem sau vom avea răni adânci, și nu vorbesc de cele fizice, ci de cele sufletești,  mult mai adânci și dureroase. Răni care par a fi de nevindecat. Și mai dureros e faptul că pentru ele chiar nu există pansament, medicamente sau alte remedii pentru a le putea diminua durerea. Ce bine ar fi dacă un simplu nurofen ar putea fi folositor si in cazul acesta, nu? 

Totuși, Dumnezeu nu a lăsat nimic pe pământ fără de rezolvare, a lăsat suficient timp pentru ca toate problemele să capete soluții și toate rănile să cicatrizeze. Pentru că timpul vindecă totul, chiar și ceea ce pare imposibil de uitat. Și am auzit multe persoane spunând că defapt nu se uită și nu se vindecă nici o rană cu trecerea timpului și era cât pe ce să cred chestia asta, până mi-am dat seama că acele persoane erau în prima fază: când rana e proastă și se pierde mult sânge, când pacientul este speriat, la capătul puterilor.Cu alte cuvinte, atunci când trecem printr-o etapă dificilă și ne pierdem speranțele,crezând că totul e pe ducă și că negrul va rămâne mereu negru. Asta înseamnă prima fază.Dar peste un timp, totul revine la normal, cu pași mărunți dar siguri, începem să privim lucrurile cu alți ochi, poate mai realiști, poate mult mai puternici decât înaintea incidentului. Pentru că timpul te învață și cum să eviți să fii rănit a doua oară și te învață și cum să reacționezi în cazul în care o plătești iar. Și crede-mă, va fi mai simplu. Poate vei deveni mai rece,mai indiferent și s-ar putea să ai impresia că nimic nu te poate doborî din nou, dar tot cu timpul vei învăța când merită să tratezi lucrurile cu căldură și bunătate, încredere și dragoste. Și ce crezi? Fix atunci o poți păți iar, pentru că timpul vindecă și învață, dar în mâinile tale stă decizia de a alege în ce te încrezi iar.

De toamnă…

E toamnă deja.E rece.E vreme de ceai. E vreme de citit, de scris, de gândit. E vreme de ploaie, de vânt, de frunze căzute.E vreme de stat în casă, înfofolită în plapumă sau în brațele tale.De cuvinte care să-mi țină de cald, însă nu din acelea prea fierbinți, pe ele păstrează-le pentru la iarnă. E vreme de stat tolăniți pe canapeaua mult prea mică pentru două persoane, dar perfectă pentru noi doi, de filme romantice, de șoapte la ureche. E vreme de noi, tăcuți, îmbrățișați… bucuroși de toamnă, de ploaie, de dragoste ce se simte în aerul încăperii călduroase.E vremea să ne iubim cu foc, cu dor…Acum, aici, mereu…

Încetează!

• În primul rând, încetează să te plângi întruna . Sigur ai avut și zile bune. 
• Încetează să te consumi ca o țigară. Nimeni nu merită cu adevărat suferința ta.
• Încetează să cauți scuze celor care Îți fac rău. Cine te iubește nu te rănește, sau cel puțin nu intenționa. 
• Încetează să te înjosești cerând milă. Meriți mai mult pentru că valorezi mult Și tu poți și de unul singur. 
• Încetează să crezi în povești cu zâne și prinți . Ele nu există. Privește realitatea și accept-o sau schimb-o.
• Încetează să te urăști pe tine. Iubește-te căci dacă nu o faci tu, nimeni nu o va face mai mult. 
• Încetează să te subestimezi. Tu poți să faci ceea ce îți propui. Și ești unic prin tot ceea ce faci.
• Încetează să te lași pe tine pe ultimul loc. Tu ești primul, depinde doar de tine fericirea ta.
• Încetează să-ți pierzi timpul așteptând ceva ce niciodată nu va veni. Dacă nu, vei pierde șanse care nu se mai întorc niciodată. Și timpul tău e prețios, dedică-l lucrurilor si oamenilor care merită. Ei nu te vor face să aștepți prea mult.
• Încetează să te victimizezi, e și vina ta. Nici tu nu ai fost perfect, asumă-ți consecințele.
• Încetează să te închizi în tine.Ieși din casă, cunoaște lumea, fă tot ce te face fericit și fă-o cât mai des posibil.
• Încetează să te omori puțin câte puțin. Ai o viață, trăiește-o!

Ce câștigăm cu răzbunarea?

Majoritatea persoanelor spun că răzbunarea e pentru proşti. Sună destul de logic, pentru că un om matur și cu capul pe umeri nu s-ar înjosi nici măcar să se gândească la așa ceva. Dar, oare câți dintre noi nu s-a gândit măcar o dată cum ar fi dacă cel care tocmai ne-a rănit ar aluneca într-un rahat și ar cădea cu fața în el? Doar eu? Ups! Da, poate sunt mai ciudată. Lăsând gluma asta proastă la o parte, în oricine zace o dorință cât se poate de mică sau cât se poate de mare de a ne răzbuna într-un fel pe cineva care și-a băgat picioarele în tot și a plecat. De ce? Pentru că ne pasă, pentru că am dat atât de mult și ne-am străduit atât ca să fie bine încât știm sigur că nu merităm asta, pentru că doar noi știm ce a fost în interiorul nostru.Sau pentru că ne simțim umiliți, înjoșiți, trădați, batjocoriți și atunci în ochii noștri apare flacăra răzbunării. Începem să înjurăm și să blestemăm și să trecem la fapte. Sau putem să stăm liniștiți într-un colț și să așteptăm momentul perfect. Eu știu mai bine ca oricine ce este setea răzbunării  (sunt zodia scorpion, logic). În orice caz, lucrul cel mai inteligent pe care îl putem face este să oferim indiferența noastră pentru că, dragii mei, roata se întoarce mereu și nu are rost să ne consumăm energia în a încerca să facem rău unui om care nici măcar nu îi pasă de tine și de răzbunarea ta idioată.Vei trezi în el milă, scârbă, și tu nu vrei ăsta.  Îți faci inimă rea degeaba. Razbună-te cu un zâmbet, cu bucuria ta, cu fericirea ta și arată-i celuilalt că ai puterea să o iei oricând de la capăt cu sau fără el.Poate dacă e un pic inteligent/ă își va da seama ce a pierdut și va avea sentimentul de regret sau de ciudă.Iar dacă apoi te va căuta, fii un domn/doamnă şi refuză frumos si educat.Scurt si la obiect.Fără a doua şansă si fără relații amicale.Pentru că asta este cea mai dulce formă de răzbunarea, crede -mă!